Monedă Argint
Valoare nominală: 10 lei;
Metal: Argint 999/1000;
Greutate: 31,103 grame;
Dimensiune: diametru 37 mm;
Margine: zimțată;
Calitate: proof;
Tiraj: 300;
Avers: clădirea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2019”.
Revers: portretul și numele profesorului Nicolae Cajal și anii între care a trăit acesta „1919” și „2004”.
Nicolae Cajal s-a născut la 1 octombrie 1919, la București, fiind fiul profesorului dr. Marcu Cajal, unul din primii specialiști în pediatrie din România. A fost atras încă din timpul studiilor universitare de domeniul microbiologiei, absolvind Facultatea de Medicină din orașul natal. S-a format ca specialist microbiolog și virusolog sub conducerea savantului Ștefan S. Nicolau, întemeietorul școlii românești de virusologie, lucrând, din 1944, în cadrul laboratoarelor Catedrei de Bacteriologie, iar din 1945, şi în laboratoarele Catedrei de Inframicrobiologie (Virusologie) ale Facultății de Medicină București. În anul 1946, a devenit doctor în medicină și farmacie, începând din acel an lucrând la Universitatea de Medicină și Farmacie din București, mai întâi ca preparator, apoi asistent, șef de lucrări, conferențiar și profesor. Începând cu anul 1949, încă de la înfiinţare, lucrează la Institutului de Virusologie al Academiei Române. În anul 1959, a devenit doctor în științe medicale iar la 21 martie 1963, a devenit Membru corespondent al Academiei Române.
În anul 1966, a devenit șeful catedrei de Virusologie a Universității de Medicină și Farmacie din București şi, din acelaşi an, a fost expert al Organizației Mondiale a Sănătății. Ca cercetător în domeniul virusologiei, a argumentat și a dezvoltat concepția pluralității virusului hepatic, demonstrând existența mai multor tipuri de virusuri decât A și D, a studiat nivelul imunizării după vaccinul Sabin prin dozarea de anticorpi, a inițiat și perfecționat vaccinul antigripal și antirujeolos, studiind efectul acestora în cazul administrării pe cale nazală sau conjunctivală. În perioada 1967 — 1994, a fost director al Institutului de Virusologie al Academiei Române, între anii 1971-1990 a fost secretar al Biroului Secţiei de ştiinţe medicale a Academiei Române, iar din anul 1977, a deținut funcția de director al Serviciilor medicale din Federația Comunităților Evreiești din România. În perioada 1986-1994, a fost membru al prezidiului Federației Comunităților Evreiești din România, iar din anul 1987, a fost redactor responsabil la ”Revue Roumaine de Virusologie”. La 22 ianuarie 1990 a fost ales membru titular al Academiei Române, iar în perioada 2 februarie 1990 — 1 februarie 1994 a fost vicepreședinte al Academiei Române. În plan politic, în perioada 9 februarie – 11 mai 1990, a reprezentat Federaţia Comunităţilor Evreieşti în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională. În perioada 9 iunie 1990 – 14 octombrie 1992, a fost senator independent de București, pe listele FSN. Începând cu anul 1991, a fost membru în Biroul Executiv al Comisiei Naționale UNESCO pentru România și președintele subsecției de Științe, iar în 1992, a fost ales președinte al Fundației ”ELIAS” a Academiei Române. Doi ani mai târziu devine președintele Secției de științe medicale a Academiei Române și, în același an, director onorific al Centrului European pentru comunicare socială și relații interetnice din Academie. La 13 iunie 1994, a fost ales președintele Federației Comunităților Evreiești din România, funcție pe care avea să o deţină până la finalul vieţii.
Începând cu anul 1995, a fost președinte al Forumului „B’NAI B’RITH Dr. Moses Rosen” – România, iar din anul 1998, a fost președintele Academiei de Medicină.
A publicat peste 400 de lucrări și studii în domeniul virusologiei, apărute în țară și străinătate, printre acestea aflându-se ”Considerațiuni asupra simptomatologiei și prognosticului trichinozei” (1946), ”Diagnosticul de laborator al inframicrobiozelor umane” (1958), ”Lumea virusurilor” (1962), ”Turbarea” (1962), ”Relații între virusuri și tumori” (1971), ”Oameni contra virusuri” (1974), ”Enterovirusuri nepoliomelitice. Implicații în patologie și în poluarea mediului ambiant”. A fost membru al Societății Regale de Medicină din Londra, al Societății Internaționale de Patologie Comparată, al Societății Franceze de Microbiologie şi al Academiei de Științe din New York, a fost vicepreşedinte şi apoi preşedinte al Asociaţiei Europene pentru studiul poliomelitei, preşedinte al Societăţii Europene pentru studiul şi combaterea virozelor şi vicepreşedinte al Societăţii de Patologie infectioasă. A fost membru în colegiul de redacţie a numeroase reviste de specialitate – „Acta Virologica”, „Voprosi virusologhii”, a fost autor şi coautor a 14 monografii, manuale şi tratate de specialitate, unele din ele cu premii academice, a fost autor a numeroase cărţi şi filme de popularizare a ştiinţei. A participat cu lucrări originale la numeroase congrese şi misiuni ştiinţifice de specialitate în ţări din Europa, Africa, America, Asia, ca reprezentant al Academiei Române, Ministerului Sănătăţii, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii etc. A fost distins cu numeroase premii, titluri şi distincţii, câteva dintre acestea fiind titlul de Doctor Honoris Causa al Universităților din Oradea (1994), Timișoara (1995), Cluj (1995), Iași (1996) şi diploma ”Meritul Cultural” oferită de Academia Română, în anul 2003.
Academicianul Nicolae Cajal a trecut la Domnul, la 7 martie 2004, în urma unei afecțiuni digestive mai vechi, la Spitalul Elias din București. A fost înmormântat la Cimitirul Evreiesc Filantropia din Bucureşti. La 30 octombrie 2015, un monument dedicat academicianului, profesorului și doctorului Nicolae Cajal, realizat de sculptorul Dragoș Cătălin Munteanu, a fost dezvelit în fața Institutului de Virusologie.
M. S.
